marți, aprilie 10, 2007

The Amazing Race

Descurajati de afisul sfidator de pe usa intram oricum si intrebam unde este casa de bilete. Ni se spune sa ne intoarcem la intrarea de la care venisem, sa mai mergem putin inainte si apoi, pe un culoar la stanga, ar trebui sa gasim casa de bilete.

Alergam inapoi cu sarsanalele atarnatoare si cu disperarea caracteristica pentru concurentii de la "The Amazing Race" in goana lor dupa indicii spre destinatia castigatoare. Mai aveam 20 de minute pana pleca trenul si noi nici macar nu gasisem casa de bilete. Ajungem la culoarul magic si ne despartim - el pleaca cu bagajele (pe care urma sa le cazam in gara pentru o noapte) in cautarea locului in care sa le depuna, iar eu ma duc sa cumpar bilete crezand ca am ajuns la destinatia potrivita. Dar nu, nimeresc de fapt la un alt punct de informare turistica. De acolo aflu ca pe culoarul la stanga mai este un culoar la dreapta pe care, daca merg drept inainte, voi gasi casa de bilete. Ajung in sfarsit, ma asez la coada, cumpar biletele. Au mai ramas 10 minute pana pleaca trenul.

Alerg inapoi pe peron unde G. deja ma astepta. Trenul pleca de la linia 1. In mod instictiv ne intoarcem spre intrarea principala de unde pornesc doar 4 linii. Una din ele, ne gandim, trebuie sa fie linia 1. Ei bine, nu. La ei numaratoarea incepe de la 6.

Pentru necunoscatori, gara Kelety este un foarte frumos monument arhitectural de prin secolul 19, impunator la exterior, ponosit si vetust la interior. La vremea aceea probabil nici nu aveau ce sa faca cu 4 linii. Probabil 2 erau de rezerva. Acum insa, altele sunt datele problemei. Gara s-a extins, cum era de asteptat, in lateral. Atata doar ca distanta intre capetele de linie initiale si cele nou adaugate este comparabila cu distanta de la Gara de Nord la Gara Basarab. Doar nu aveau cum sa modifice frumusete si pretiozitate de fatada de la 1800 toamna! Normal ca noile linii trebuiau sa porneasca mai din spate. Mult mai din spate!

Si uite asa, toate aceste detalii utile le aflam invartindu-ne buimaci pe peronul principal intre punctele de informare turistica care anuntau in geam "No train information" si intreband in stanga si in dreapta in speranta ca: 1. vom da peste cineva care sa priceapa engleza sau macar germana si 2. vom da peste cineva care ne-ar putea arata calea spre linia bine ascunsa, de interes pentru noi.

Desigur ca placute indicatoare pe tema asta nu existau. Si chiar daca ar fi existat, nu ar fi fost in vreo limba de circulatie internationala. Si nici paznici, gardieni sau alt personal administrativ care sa se foiasca pe la intrarea principala sau pe peron in zona centrala nu exista. Pur si simplu nu aveai cui sa te adresezi decat altor turisti ca si tine. Am nimerit pana la urma un cunoscator. Am inteles cam pe unde vine linia 1. Am reluat cursa cu sarsanalele in spinare (sarsanalele de Viena pentru ca grosul era deja cazat in camera de bagaje a garii pentru numai 9 euro / 24 de ore). Mai aveam 3 minute. A fost sprintul vietii mele... Dar a fost degeaba! Evident ca am pierdut trenul. Urmatorul pleca peste 2 ore.

Niciun comentariu: