miercuri, august 17, 2011

Zumba


De când mă tot gândesc să ajung la sală şi rămân doar cu gândul mi-am amintit via Andrada, exersând pe FB la clape, de prima şi singura experienţă zumba la care m-am voluntariat.

Pe scurt, s-a petrecut cam aşa: instructorul era un fost balerin care-şi arunca săltăreţ picioarele pe după gât în oglindă, într-un ritm tribalo-haotic. Noi, clasa, încercam să-l imităm lamentabil, pierzând din vedere faptul că, în oglindă, stânga nu-i ca dreapta. Rezultatul: o călcare pe cap în stil latino care s-a lăsat fără asudătură căci maximul concentrării a rămas... în oglindă. Dar haosul l-am executat impecabil.

Rămâne de văzut cum stă treaba şi cu "tai-boul".

duminică, august 14, 2011

Message in a bottle

“You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She’s not perfect - you aren't either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can.

She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don’t hurt her, don’t change her, don’t analyze and don’t expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she’s not there.”

- Bob Marley

sâmbătă, august 13, 2011

De seară

Un lucru bun despre mâine este că nu va suna ceasul.

Azi am obsedat pe melodia asta până târziu în noapte. E puţin din altă lume cum videoclipul ei mi-a citit drept în suflet.


E greu să faci bugete când afară plouă şi muzica-ţi suspină-n căşti.

Pisica tot nu s-a-ntors. Casa e pustie fără ea. La fel şi inima.

Şi când te gândeşti ce bine o pornisem de dimineaţă... Unde s-o fi înecat Arca lui Noe?

Se zice că noaptea ar fi un sfetnic bun. Păi să vedem!

vineri, august 12, 2011

Resistance is futile


E toamnă cenușie aici în August, dar nu-mi pasă. Oamenii care fac croissante la gura de metrou sunt niște vrăjitori. Le stropesc cu strălucire de zahăr și le pudrează cu parfum vanilat. Cum să reziști tentației?

În plus, domnul cu barbă argintie trosnește virtuoz clapele acordeonului în fiecare dimineață pe ritmuri care-mi fac inima să chiuie și-mi încing pofta de dănțuială până-n vârfurile pantofilor. Cum să nu-i lași un bănuț în pălărie?

Pentru diminețile încântătoare chiar și fără soare, să cânte muzica:





joi, august 11, 2011

About bonds


What do you do when you're not sure?

Who among us did not experience the most profound disorientation? Despair: Which way? What now? What do I say to my kids? What do I tell myself?

There were times of people sitting together, bound together by a common feeling of hopelessness. But think of that! In such times, your bond with your fellow being was your despair. Despair as a public experience. No matter how awful, but people were in it together. How much worse is it then for the lone man, the lone woman, stricken by a private calamity?

‘No one knows I’m sick.’
‘No one knows I’ve lost my last real friend.’
‘No one knows I’ve done something wrong.’

Imagine the isolation. Now you see the world as through a window. On one side of the glass: happy, untroubled people, and on the other side: you.

I want to tell you a story. A cargo ship sank one night. It caught fire and went down. And only this one sailor survived. He found a lifeboat, rigged a sail…and being of a nautical discipline…turned his eyes to the Heavens and read the stars. He set a course for his home, and exhausted, fell asleep. Clouds rolled in. And for the next twenty nights, he could no longer see the stars. He thought he was on course, but there was no way to be certain. And as the days rolled on, and the sailor wasted away, he began to have doubts. Had he set his course right? Was he still going on towards his home? Or was he horribly lost… and doomed to a terrible death? No way to know. The message of the constellations - had he imagined it because of his desperate circumstance? Or had he seen truth once… and now had to hold on to it without further reassurance?

There are some of you who know exactly the crisis of faith I describe.

And I want to say to you: DOUBT can be a bond as powerful and sustaining as certainty. When you are lost, you are not alone.



Thought of the day

Mai am un singur dor: să zac într-un hamac agățat de doi palmieri și să ascult marea. Apoi sunt gata să move on to the next life. Dixit!





miercuri, august 10, 2011

Omul fara blog e ca pestele fara bicicleta

Si totusi ma chinuie gandul sa ma reapuc de scris. Si de ce sa scriu in jurnal? Cine sa-l vada? Cine sa-l publice pe Facebook? Hai nu mai bine pe blog, sa fie pentru toata lumea si pentru Google deopotriva?

Serios vorbind am gasit aceasta strigare: Premiile Superscrieri - Fundatia Friends for Friends. Mi se coc niste idei in cap. Pana sa iasa ceva din ele insa, poate n-ar strica sa mai pun coca la dospit aicișa, pe blog.

Sa keep in touch(ing), zic.